O viata complicata

                                                          25
Am reusit sa ma ridic si sa urc scarile pana in camera.Am mers dupa pat si m-am ghemuit jos iar fata am pus-o pe genunchi.Usa se deschide incet si Alex spune foarte calm:
-Ce faci acolo Mira?
-Nu vreau sa o vad!!!! strig eu si lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji.Am auzit un suspin apoi pasi si usa inchizandu-se.Cineva venea spre mine.Se pune jos in fata mea si zice:
-Esti bine?
-Nu!, zic eu si imi sterg lacrimile din ochi.
-Vrei sa vorbesti despre asta?
-Nu!Nu cu tine! Il vreau pe....
-Eas?, ma intrerupe el.
-Nu, am zis cu jumatate de gura.
-Ba da.Il vrei pe el pentru ca e singurul care poate sa te faca sa razi oricat de suparata ai fi.Vrei sa crezi ca nu iti mai place si ca nu mai tii la el dar nu e asa nu?
-Poate.
-Ba asa e. Daca gandesti asa de ce vrei sa renunti?
-Tu nu stii nimic.De ce sa mai incerc daca nu ma place?
-De unde sti asta?
-Nu mai conteaza...
-Crezi ca rezolvi ceva daca spui asta? ma intrerupe el din nou.
-Nu rezolvi nimic Mira.Oricat de mult ai vrea sa il scoti din capul tau nu poti.Si spunand ca nu mai conteaza te amagesti singura.Cu cat spui mai mult ca nu conteaza cu atat mai mult te gandesti la el.Vrei sa crezi ca nu mai e nimic dar daca ti-ar zambii acum, fata ta ar deveni rosie in cateva secunde.Spune-mi ca nu am dreptate.Uita-te la mine si spune-mi ca zic doar baliverne si eu o sa te cred.O sa te cred ca nu iti place, ca nu tii si ca nu te gandesti la el.
Eu am stat si am ascultat cum zicea toate lucrurile astea ca si cum ar citii dintr-o carte numita Inima Mirei.Imi ridic privirea spre el si intreb:
-De unde sti astea?
-Chiar vrei sa stii?Chiar crezi ca e important asta?
-Nu.
-Bine atunci asa ramane, zice el si se ridica in picioare apoi pleaca spre usa. O deschide si isi intoarce privirea spre mine apoi spune:
-O sa mai vorbim in legatura cu mama ta.
Eu ii arunc o privirea plictisita si indiferenta, apoi ma ridic si merg la baie.Aud cum usa se inchide si imi concentrez atentia pe reflectia mea in oglinda.Nu pot sa cred!Nu imi vine sa cred!Nu vreau sa cred!De ce trebuia sa aiba atata dreptate?Macar de ar fi spus ceva neadevarat.Ma uit putin incruntata in oglinda si imi zic ca nu voi schimba nimic.O lacrima isi face loc pe fata mea si apoi alta dar le sterg imediat si ies din baie.Imi era foame asa ca am decis sa cobor jos incet.Ma opresc la capatul scarilor si ma uit in sufragerie.Il vad pe Alex cu o fata destul de draguta.Oare aia era sora mea?Nu semana cu mama si nici cu tata.Cei doi s-au sarutat cateva secunde apoi ea pleaca zambind.Alex se intoarce spre mine dar nu cred ca m-a vazut.Doar cand a facut cativa pasi in directia mea s-a oprit uitandu-se in ochii mei.
-Ai uitat sa incui usa, zic eu simplu ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
-Nu am uitat.Am spus ca o sa stai aici dar nu am zis ca o sa stai doar intr-o camera.
-Ea cine era?
-Emili.Adica Emilia, sora ta mai mica.
-Iubita ta nu?intreb eu uitandu-ma atenta la fata lui si am vazut ca isi lasa capul in jos iar obrajii ii avea putin rosii.Se intoarce cu spatele si ma intreaba:
-Nu ti-e foame?
-Ba da.
-Atunci hai cu mine.
                                                                     Va urma
P.s. Scuzati daca am deviat in prima parte de la ideea povestii dar am descris putin situatia mea actuala.
P.s.2 Dedicatie al 16-lea  dialog...

Categories: Poveste, poveste de dragoste