Sunt norii cenusii care nu imi dau pace si imi intuneca gandirea fragila, influentabila.
Echipa alcatuita din creier si inima, care mereu rezolva probleme si incearca sa analizeze lucrurile cat mai bine, incepe sa se destrame.Inima e prea rece, prea indiferenta iar creierul nu mai poate sa duca totul de unul singur.
E prea multa ploaie si prea mult frig in inima. Trebuie sa chem soarele la mine.Trebuie sa il aduc cu forta.Trebuie sa determine inima sa se dezghete.Dar nu are pe cine iubi.Vrea sa iubeasca dar nu are pe cine si din nou devine rece si indiferenta.Nu poate, sunt prea multe rele pe pamant, e prea mult rau in jurul ei nu poate...
Iar creierul...
El e mereu realist si analizeaza din toate privintele.Asa ii e felul.Asa este facut si oricat ar incerca nu are cum sa schimbe dorinta de a calcula totul cu foarte mare atentie.Chiar din aceasta cauza nu mai poate.Are nevoie de ganduri bune.Are nevoie ca norii sa dispara.Are nevoie de soare.
Inima si creierul sunt cei mai buni prieteni, indrumatori pe care ii am iar eu i-am distrus. Mi-am lasat inima sa fie afectata si schimbata de cine nu trebuia si am lasat ca tunetele si fulgerele sa isi faca simtita prezenta in mintea mea, fapt care a distrus rationamentul creierului.
Iar acum tot ce mi-a mai ramas de facut este sa incep sa sper ca vor fi si lucruri bune asa cum isi doresc cei doi prieteni si trebuie sa ii fac sa fie o echipa puternica, mai puternica decat in trecut.
Trebuie sa sper ca va fi bine chiar daca acum sunt numai tunete si fulgere.
Timpul trece iar eu invat cum sa nu mai fac aceleasi greseli si cum sa imi coordonez viata spre bine.
